Pe dealurile liniștite ale Oieștilor Argeșului, unde pădurile urcă și coboară ca niște rugăciuni șoptite spre izvoarele luminii, a înmugurit un loc de taină: Schitul Sfântul Nifon și Sfânta Teodora de la Sihla.
Nu din poruncă omenească, ci dintr-un dor adânc și recunoscător a înflorit aici această casă de rugăciune, sub binecuvântarea unui suflet mare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul.
Arhiereu iubitor de frumos, cărturar neobosit, ctitor de biserici ca niște stele adunate pe cerul Argeșului, Înaltpreasfinția Sa a voit să înalțe acest schit ca o mulțumire vie, ca o mărturie a iubirii nemărginite față de Dumnezeu și de sfinții Săi.
În vremuri de demult, adolescent fiind, tânărul de atunci Costică Argatu s-a rugat în peștera Sfintei Teodora de la Sihla, unde stâncile par să îmbrățișeze cerul, iar liniștea răspunde cu șoapte de înger.
Acolo, în acel loc de sihăstrie, i-a fost ascultată rugăciunea, iar harul Sfintei Teodora s-a pogorât ca o rouă peste dorințele și năzuințele sufletului său curat.
Anii au trecut ca o undă lină, dar recunoștința nu s-a stins, ci a crescut în taina inimii, până ce a rodit în această ctitorie sfântă.
Astfel, pe pământul binecuvântat al Oieștilor, Schitul a fost ridicat ca o cântare de slavă: închinat Sfântului Nifon, păstorul blând și luminătorul credinței, și Sfintei Teodora, floarea de aur a pustiei românești.
Împodobit cu dragoste, cu migală, cu trudă neobosită, Schitul strălucește astăzi asemenea unei candele aprinse înaintea Cerului.
Este o poartă deschisă spre liniște, o chemare la rugăciune curată, o aducere-aminte că marile daruri ale vieții sunt născute din credință, suferință și recunoștință.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic nu a clădit doar ziduri de piatră și cărămidă, ci a zidit locuri de mângâiere pentru sufletele ostenite, locuri unde rugăciunea urcă, nevăzută, asemenea aburului de tămâie, spre Dumnezeu.
Prin lucrarea sa, pădurile Oieștilor cântă acum în șoaptă numele Sfintei Teodora și al Sfântului Nifon, iar fiecare piatră a schitului mărturisește taina unei inimi care a știut să mulțumească.
Astfel, Schitul Sfântul Nifon și Sfânta Teodora de la Sihla rămâne ca o dantelă de lumină pe harta duhovnicească a Argeșului, o făclie aprinsă de recunoștință, de iubire și de nădejde, până la sfârșitul veacurilor.
Asemenea psalmistului care striga: „Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea!”, Înaltpreasfințitul Calinic a înălțat, prin osteneala mâinilor și a inimii, acest locaș sfânt, ca o jertfă bineplăcută înaintea Tronului Celui Preaînalt.
Schitul Sfântul Nifon și Sfânta Teodora s-a rostuit ca un prinos de mulțumire, o „binecuvântare a Domnului” pe pământurile smerite ale Oieștilor, unde firul rugăciunii nu se frânge, ci se împletește în cunună de slavă.
Aici, cerul și pământul se întâlnesc în tainică sărutare; glasurile de toacă și clopot împrăștie negura vremurilor și cheamă la pocăință pe toți cei osteniți și împovărați.
La fiecare Dumnezeiască Liturghie, jertfa cea fără de sânge se săvârșește pentru viața lumii, iar numele ctitorului este pururea pomenit, ca un ostenitor al Evangheliei și un prieten al sfinților.
Căci însuși Domnul a spus: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).
Și în tăcerea adâncă a Schitului, între rugăciunile psalmilor și adierile vântului printre frunzișuri, răsună nevăzută prezența Celui ce umple toate cu lumina Sa.
Astfel, Schitul nu este doar zidire de piatră, ci „cort al mărturiei” – loc de închinare și de întoarcere, loc unde sufletele însetate de liniște găsesc izvoare de apă vie.
Și precum Moise a înălțat cortul în pustie, iar Solomon a zidit templul în Ierusalim, așa și Înaltpreasfințitul Calinic a înălțat această poartă spre Cer, întru slava lui Dumnezeu și spre cinstirea celor care au bineplăcut Lui.
Fie ca binecuvântarea Domnului să însoțească această ctitorie până la sfârșitul veacurilor, iar numele ctitorului să fie scris în Cartea Vieții, împreună cu toți iubitorii de Hristos, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Astfel, Schitul Sfântul Nifon și Sfânta Teodora de la Sihla din Oieștii Argeșului rămâne o mărturie vie a iubirii și a recunoștinței, un far duhovnicesc în mijlocul munților și al pădurilor, un loc unde, prin jertfă și rugăciune, se aduce slavă lui Dumnezeu și sfinților Săi.
Aici, fiecare piatră, fiecare fereastră și fiecare altar cântă la unison cu inimile celor care își pleacă inimile în fața Dumnezeului Celui Viu, înălțându-I numele în tăcerea cerului și în rugăciunile noastre.
Înălțarea acestui schit nu este doar un act de zidire materială, ci o lucrare duhovnicească, o continuare a tradiției sfinte de a înălța locașuri pentru slava lui Dumnezeu. Și, prin acest act, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a adus o jertfă de mulțumire pentru ajutorul primit de la Sfânta Teodora și, totodată, a lăsat o mărturie pentru generațiile viitoare despre puterea rugăciunii, a credinței și a iubirii smerite față de Dumnezeu.
Fie ca acest schit să rămână un loc binecuvântat, unde fiecare vizitator să simtă prezența Celui Preaînalt și să găsească liniște, mângâiere și întărire duhovnicească. Iar numele ctitorului și al sfinților care au purtat harul divin în aceste locuri să fie veșnic pomenite în Împărăția Cerurilor.
Amin.
