În lumina blândă a Galileii, acolo unde cerurile par mai aproape de pământ și unde inimile încă mai știu să aștepte, s-a săvârșit începutul semnelor dumnezeiești: Nunta din Cana.
Nu întâmplător, ci cu iconomie adâncă, Fiul lui Dumnezeu își alege această clipă a bucuriei ca loc al primei Sale minuni.
Căci logodirea firii omenești cu Dumnezeirea avea să fie pecetluită printr-o nuntă, o nuntă a sufletelor cu Hristos, Mirele ceresc.
La Cana, apa smereniei s-a prefăcut în vinul împărătesc al harului.
În vasele de piatră, așezate „după obiceiul curățirii iudeilor” (Ioan 2, 6), se afla apa cea trecătoare a Legii Vechi; dar Hristos, împlinitorul Legii, a schimbat-o în vin al Noului Legământ.
Este taina prefacerii, chip al Euharistiei, în care materia însăși, pâine și vin, devine purtătoare de Duh și de Viață.
Maica Domnului strălucește aici ca mijlocitoare, întâia și veșnica rugătoare pentru neamul omenesc.
Ea, văzând lipsa de vin, nu cere, nu poruncește, ci cu blândețe Îi spune Fiului ei: „Nu mai au vin.” (Ioan 2, 3).
În aceste cuvinte se ascunde o adâncă durere pentru sărăcia sufletului omenesc și o chemare nerostită către plinirea făgăduinței.
Și Hristos, deși zice: „Încă n-a venit ceasul Meu.” (Ioan 2, 4), totuși, ascultă, arătând că ceasul mântuirii începe sub umbra rugăciunii Maicii Sale.
În Ortodoxie, această primă minune este o temelie dogmatică pentru credința noastră în puterea mijlocirii Născătoarei de Dumnezeu, izvor de nădejde pentru toți cei ce aleargă sub acoperământul rugăciunilor ei.
O singură poruncă rostește Hristos către slujitori: „Umpleți vasele cu apă!” (Ioan 2, 7). Și ei, în ascultare desăvârșită, umplu vasele „până sus”. Ascultarea lor smerită, deplină, este icoana ascultării noastre față de poruncile dumnezeiești.
Numai unde este ascultare, acolo vine și minunea.
Iar apa se preface în vin nu prin vreo lucrare firească, ci prin dumnezeiasca voință a Celui care a făcut toate din neființă.
Și vinul cel nou, mai bun decât cel dintâi, arată că Noul Testament covârșește Vechiul Testament, că bucuria în Hristos întrece toată veselia lumii trecătoare.
În Ortodoxie, Nunta din Cana este văzută drept chip și arvună a Nunții celei veșnice, a comuniunii dintre Hristos și Biserică.
Biserica este Mireasa, iar Hristos este Mirele, Care Se dăruiește pe Sine, ca vin viu și mântuitor, pentru viața lumii.
Această minune a fost începutul semnelor, începutul mântuirii noastre, începutul drumului către Cruce și Înviere.
Și fiecare Liturghie, în care pâinea și vinul devin Trupul și Sângele Domnului, este o continuare a acelei Nunti dumnezeiești, în care suntem chemați să ne unim cu Hristos întru nestricăciune. Și astăzi, Evanghelia ne-a adus înainte acest fragment biblic, reiterând minunea de odinioară, ca nou început al minunilor din viețile noastre, ale fiecăruia.
În Cana, nu doar apa s-a prefăcut în vin, ci întregul rost al firii omenești s-a schimbat: din fire moartă, în viață veșnică; din singurătate, în comuniune cu Dumnezeu.
Și Maica Domnului, încă o dată, ne șoptește prin Evanghelie:
„Faceți orice vă va spune El!” (Ioan 2, 5);
singura poruncă pe care, împlinind-o, primim bucuria ce nu se va lua de la noi.
Și astfel, în taina Nunții din Cana, vedem nu doar începutul minunilor, ci începutul unei lumi noi, în care Dumnezeu vine să Se unească deplin cu făptura Sa.
Nu cu puterea silnică a unui Stăpân, ci cu iubirea smerită a unui Mire care își dăruiește viața pentru Mireasa Lui.
Apa prefăcută în vin este icoana văzută a prefacerii nevăzute ce se petrece în sufletul omenesc atunci când Hristos Se sălășluiește în el. Ce era simplu și fără gust devine, prin atingerea dumnezeiască, plin de frumusețe, de mireasmă și de putere, de viață.
La Cana, Domnul a dezvăluit, în taină, că omenirea întreagă este chemată la unirea cu El, iar bucuria de atunci preînchipuie bucuria desăvârșită a Împărăției cerurilor.
Fiecare nuntă creștină, binecuvântată în Biserică, este o aducere aminte a acestei chemări sfinte și o pregătire a sufletului pentru ospățul cel neapus al Mielului.
De atunci și până astăzi, Hristos stă în mijlocul nstru, înăuntrul nostru, atunci când Îl primim, gata să prefacă apă în vin, tristețea în bucurie, moartea în viață.
Dar așteaptă ascultarea noastră, acea ascultare deplină și simplă pe care slujitorii de la Cana au arătat-o: să umplem vasele inimilor noastre până sus cu apa credinței și a nădejdii, pentru ca El să toarne în ele vinul harului.
Și dacă uneori simțim că „nu mai avem vin”, că bucuria s-a stins, că sufletul s-a uscat în trudă, atunci să ne aducem aminte că Maica Domnului este acolo, tăcută și grijulie, mijlocind pentru noi, și că Fiul ei, la rugăciunea ei și la credința noastră, va săvârși din nou minunea.
În lumina blândă a Canei, în lumina blândă a fiecărei Liturghii, se deschide mereu acest drum nou: drumul prefacerii, drumul bucuriei fără sfârșit, drumul spre Mirele care ne iubește până la moarte și dincolo de moarte.
Și când vom păși, în ceasul hotărât, în cămara de nuntă a Împărăției, să fim găsiți și noi cu vasul sufletului plin, cu lumina credinței arzând, răspunzând chemării iubirii veșnice: „Vino, Mireasă a lui Hristos!”
Astfel, Nunta din Cana rămâne până la sfârșitul veacurilor o chemare tainică și o făgăduință vie: chemare la credință, la ascultare, la unire cu Dumnezeu în bucuria nepieritoare a Împărăției.
Este începutul minunilor și începutul drumului spre Cruce, dar și spre Înviere, căci în fiecare prefacere tainică săvârșită de Hristos se ascunde o biruință asupra stricăciunii și a morții.
În adâncul acestei minuni, descoperim chipul adevăratei vieți creștine: o viață în care ascultarea naște binecuvântare, în care slujirea aduce rod, iar credința deschide porțile harului.
O viață în care Hristos, Mirele sufletelor noastre, prefăcând neputințele în putere și lipsurile în belșug duhovnicesc, ne cheamă să fim părtași la bucuria cea fără de sfârșit.
Și, purtând în inimă această învățătură, pășim înainte pe calea credinței, știind că, precum la Cana, așa și în viața noastră, Hristos lucrează tainic începutul mântuirii, pregătindu-ne să fim oaspeți ai nunții cerești și fii ai luminii Sale nesfârșite.
sursa foto: wikipedia.org
