Skip to content

23 aprilie – Sfânul Mare Mucenic Gheorghe

Sfânul Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit pe 23 aprilie, s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A trăit pe vremea împăratului Dioclețian, în sec. al IV-lea, fiind conducător de armată. În anul 303, împaratul Dioclețian începea lupta împotriva creștinilor și dărâma numeroase lăcașuri de cult, interzicea adunările creștinilor, le ardea cărțile de cult și îi ucidea pe aceia care refuzau sa aduca jertfa zeilor erau uciși. În acest context, Sfântul Gheorghe, mărturisind pe față că este creștin a fost întemnițat și supus la chinuri: loviri cu sulița, tras pe roată, îngropat în var nestins, presat sub lespezi de piatră puse pe piept, fără, însă, a renunța la credința sa.

Din contră, cei prezenți la aceste suferințe, uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat și că a înviat un mort, au renunțat la credința păgână și au primit botezul întru Hristos. Minunea învierii celui decedat a convins-o și pe Împărăteasa Alexandra, soția lui Diocletian, să îmbrățișeze creștinismul. Sfântul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri și bogății pentru a jerfi zeilor, dar aceste încercări au fost zadarnice. Pentru că nu a lepădat credința în Hristos, Sfântul Gheorghe a fost decapitat, luând cununa muceniciei în ziua de 23 aprilie 304.

Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca simbol și exponent al curajului în lupta cu diavolul. El poartă o mantie roșie, de martir și veșminte patriciene, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.

De Sfântul Gheorghe, aproape un milion de români își aniversează onomastica, fiind un Sfânt foarte iubit.

La Mulți Ani!,  celor ce poarta numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.